Thornofrose

A fost odată ca niciodată un trib. Unu’ de oameni. Vorba unei reclame, d’ăia cu costum, cravata..oameni normali, ca mine și ca tine. Trăiau zică-se, într-o relativă pace și unitate. Nici mai rău nici mai bine ca în oricare alt trib. Numa’ că vreo cățiva s-au dat păcatului, au mâncat mărul cunoștinței binelui și răului, (l-au mâncat pe tot) – și li-i s-a parut cum că tribul era prea dezorganizat si că ar avea nevoie de o mână de fier care să-i aducă pe drumul cel bun.

S-o strâns ad-hoc.. mușcătorii mărului, care acum vedeau binele și adevărul, și au redactat o serie de promisiuni care de care mai apetisante și mai frumoase, pe care să le prezinte tribului. Utopice dealtfel, având în vedere dezvoltarea economico-culturală a tribului. Dar nah, ce nu face omu’ ca să-i fie mai bine? Și așa, pișcătorii mărului, au ajuns conducatorii tribului.

”Să se facă (dez)ordine!” – au hotărât ei. Și așa a fost.. Tribul s-a transformat în etalonul ordinii, unde fiecare muncea, mânca, îmbraca, purta- cum, când și ceea ce decidea shefu. Bineînțes că asta a fost numai începutul. Că deh, șefu’ trebuia și el să mănânce și să se îmbrace, dar nu mai avea timp să muncească fiind foarte ocupat să gândească. Daa, ați ghicit: să se gândească la noi idei pentru (dez)ordonarea și înflorirea tribului. Așa că, locuitorii tribului, ca niște buni cetățeni ce se gaseau ei, trebuiau să producă cele trebuincioase și pentru Marele Conducător Atotștiutor. Cu orice preț!

Mno…zic io că acestă istorisire ar putea dura la nesfârșit, povestind ”avântul” pe care tribul îl lua zi de zi. Da’ mă gândesc că e mai bine să intru în tema principală si să întreb. Ce, pe cine, cum și de ce? Ei bine, eu întreb DIASPORA: ce parere aveți voi dacă ați fi strânși cu toții într-un trib, (majoritatea nici un sunteți departe de a fi, dupa modul de gandire și de acțiune)- și ați fi nevoiți să trăiți (din nou) sub ordinele Marelui Conducator?

Ați uitat de unde ați plecat? Sau mai bine zis..de ce ati plecat din Românica? Hum, tot un m-am facut înțeleasă, nu-i așa? Ok. Întrebare directă: ce mama naibii ați căutat să votați pentru președenția României, voi, care sunteți plecați de acolo, unii de prea mult timp ca să știți cu adevărat ce se petrece? V-ați gândit că dacă familiile voastre trăiesc bine, e numai pentru că voi ați plecat de acolo ca să munciți pentru ei și nu datorită binefacerii ăluia de l-ați votat cu atâta patos, indiferent care ar fi fost cel pe care l-ați votat? Sau chiar credeați că va schimba cineva ceva?

Amu’..unii zic ca votul diasporei n-ar fi avut relevanță. Dar cei mai mulți spun că a avut. Și știți cum e: când mai mulți îți spun că ești beat..du-te și te culcă! Și mă gândesc eu că nu peste multă vreme, vor veni din nou alegeri. Și cine știe ce piticanie cu ochi inegali sau alte ”calități” psiho-fizice va veni din nou să vă umple capul cu promisiuni frumoase si (i)realizabile. Și zic eu că e cazul să un vă mai bagați unde nu vă fierbe oala. Și eu fac parte din Diasporă. Tocmai d-aia le dau dreptate celor din țară care v-au condamnat pentru voturile voastre. Oricât de…cu știrile la zi ați fi voi, în fond habar n-aveți ce se petrece acolo cu adevărat cu oamenii care muncesc zi de zi, mai mult pentru stat și Conducatori, decât pentru bunastarea lor și a familiilor lor.

Diaspora NU are dreptul să voteze! Vreți să fiți buni cetățeni ai României? Atunci mergeți și trăiți în România, cu ”bucuriile” și problemele românilor. Și atunci mai vorbim noi despre cât și pe cine votați. Până atunci însa: stay away!!!

Multe, mult prea multe persoane caută apusul..pe net.
Apusul îl găsim acolo, afară, în fața soarelui.
Apusul îl găsim în locul în care, privindu-l, simțim cum ne ridică ca într-un vis… real..
Și ne poartă plutind dincolo de munți..
Dincolo de mări..
Dincolo de realitate, de viața si de moarte.

…Zâmbim, zâmbiți, zâmbesc.

Dar oamenii nu mai zâmbesc cu..toată gura. Sunt mai multe feluri de zâmbete. Privesc în jur uneori și vad că predomină cele din complezență, cu tentă de ironie sau pur și simplu zâmbete false. Parcă am fi obligați să zâmbim. Zâmbetele de complezență îmi dau o stare de greață. Te uiți în ochii persoanei care îți zâmbește astfel și te întrebi: ce i-am facut să merit asta? De ce se simte obligat să zâmbească…fără să zămbească?

Cât de greu poate fi pentru un om să zâmbească și să o facă din suflet? Si mai ales de ce să alegi un zâmbet prefăcut ca să arăți că de fapt nu-ți face nicio plăcere discuția cu interlocutorul?

Nu cred că e atât de greu să găsim motive pentru a zâmbi. Numai că am ajuns să nu vrem să zâmbim. Ne place așa mult să ne văităm, să vedem grimase de suferință pe chipul nostru..victimizat de problemele zilnice. Ne obligam inconștient să nu mai zâmbim. Ne îndoctrinăm împotriva zâmbetului exagerând gravitatea si frecvența necazurilor.

Chiar e mai ușor să ne plângem de milă gândindu-ne la cât de grea e viața? Vă asigur că viața mereu va fi așa. Cine are, sau susține că are o viață ușoară, nu se poate numi că trăiește. Pentru că tocmai acesta e scopul: să devenim atât de puternici încât să găsim motive de a zâmbi printre necazuri; să făurim momente care să ne facă să zâmbim ca să învingem problemele.

Încercați să faceți o probă: atunci când vă găsiți mai necăjiți și debusolați, cautați motive să zâmbiți. În jurul vostru, în copiii voștri, doar..găsiți un motiv pentru care să zâmbiți din toata inima. Vă garantez că dupa aceea veți vedea necazul vostru cu totul altfel. În cele din urmă, totul are o soluție, trebuie doar să știm cum s-o găsim. Însă dacă ne lăsăm năpădiți de tristețe, și ne gândim numai la cât de major e necazul nostru, soluția va fi tot mai greu de văzut. Nu de găstit. Pentru că ea există, întotdeauna va fi acolo așteptându-ne. Zâmbetul, nu lacrima, ne va ajuta s-o vedem mai curând.

E atât de ușor să zâmbim.. Și atât de frumos. Ne luminează chipul și sufletul. Și, mai ales, e gratis.Abia azi am văzut asta . Respect și salut inițiativa acelui blog. Să zâmbim e gratis. Dar vrem ?

This is the question.
Mi s-a spus deunăzi, că fenomenul barbaților..mai în varstă care preferă femeile (fetele) tinere și foarte tinere, a luat amploare. Și ne întrebam: de ce? La prima vedere am putea spune că e un singur motiv, care s-ar putea traduce mai mult sau mai puțin ca.. excentricitate.
Personal însă, consider că motivele pot fi multe și variate. Am spus ”pot fi”; nu nseamnă că și sunt. Părea mea este că depinde în mare masură de persoanele care aleg o astfel de relație, dar și de diferența de vârstă între personajele unei astfel de relații. Știu, am putea foarte simplu spune că fetele care aleg o astfel de relație o fac pentru bani. Iar barbații pentru că se pot mândri lângă ei cu o femeie tânără și frumoasă, pot provoca invidie altor barbați iar egoul lui de mascul feroce iese în evidență. Așa că nu-i pasă de..gura lumii, și accede să țină-n puf pe femeia visurilor lui, cu condiția ca aceasta să fie disponibilă la cheremul și cheful lui. Și sincer, cred că asta se întâmplă in majoritatea cazurilor; în 80% din cazuri, din punctul meu de vedere, acest fel de relație e una de conveniență și compromis reciproc. Să fie sau să se ajungă la sentimente reale, într-o relație de conveniență… e aproape imposibil sau cel puțin improbabil.
Bun, să spunem că acesta ar fi motivul principal al acestor relații…in viziunea mea. Daaar, nu putem nega că există și excepții. Și sunt destule. Adică, sunt cazuri în care o astfel de relație între persoane cu o mai mare diferență de vârstă, se înfiripă din sentimente reale. Pur si simplu din iubire, respect și încredere. Motivele? Hum, aici e mai complicat. Poate că o femeie vede în barbatul matur un protector. Îi pare că îi oferă o anume siguranță ,nu neapărat materială ci mai degrabă sentimentală în raport cu ușuraticii casanova adolescentini. No offense.
Însă mie mi s-a propus să vorbesc din punctul de vedere al barbatului. Și nu e ușor. Pentru că aici deja nu mai vorbesc de barbatul excentric și ușor de înțeles despre care am vorbit mai sus. Aici e vorba despre barbatul care se îndragostește pur și simplu de o femeie mult mai tânără. Bine, așa cum am spus mai sus, depinde cât de mare e diferența de vârstă.O să ajung și acolo; mai întâi să încercăm să vedem motivele barbatului îndrăgostit.Depinzând de fiecare bărbat în parte, probabil că atunci când ajunge la concluzia că iubește o femeie mai tânără, realizează că a găsit combinația perfectă. Adică: tinerețea trupului,inteligență, maturitatea gândirii si înțelepciune.E cam singurul motiv care imi vine mie în minte. O femeie mult mai tânără care nu ar avea aceste calități, e greu de crezut că poate atrage…iubirea sinceră a unui barbat mult mai în vârstă. Pentru că vorbim de sentimente reale, nu de superficialitatea din primul caz.
Eu personal dau o șansă de reușită de maxim 50% a unei astfel de relații. De ce? Păi mă întorc la marimea diferenței de vârstă. Consider că relațiile cu o diferență de vârstă de maxim 10-12 ani ar putea avea șanse de reușită. Când diferența depășește 14-16 ani, deja cred că au mai puțin de 5%șanse. Deja se ajunge la diferența de vârstă de o generație. În ziua de azi, în felul în care progresează totul și la felul în care oamenii ”aleargă” spre viitor , e o diferență imensă chiar și între o generație și cealaltă. Dacă trăiam încă în secolul xix, astfel de relții ar fi fost întâlnite la tot pasul cu șanse maxime de reușită. Dar nu în prezent.
Oricât de multă iubire sau respect ar sta la bazele unei astfel de relații, în timp se va ajunge la momentul în care cele două generații descoperă cât de puține lucruri au în comun; cât de puține lucruri pot face împreună cu condiția ca ambilor să le fie pe plac. Vor ajunge probabil la un momentdat să renunțe să-și mai vorbească doar pentru că unul nu mai e interesat de ceea ce are de spus celălat. Poate că sunt prea drastică, dar eu chiar cred că se poate ajunge la astfel de situații și, după părerea mea e mai bine să se evite. Nu sunt prejudecăți. E adevărat că iubirea nu ține cont de sex, vârstă sau culoare… dar nu în toate situațiile. Asta e realitatea.
Concluzie: bărbații preferă femeile mult mai tinere ca să-și întărească poziția de macho man, unii și crezând că au găsit femeia perfectă, ceilalți. Atât de simplu. Părerea mea!

Păi nah, ca orice om (femeie) care se respectă, si Mrs. Obama , a ales drept loc de vacanță, o insulă de fițe. Mno, io acum sincer nu prea știu de ce, pentru că umblă vorba pe aici, cum ca Marbella ar fi insula drogurilor și a sexului fara…frontiere; (adicătelea ăla, știți voi, la mare, la soare, in apă, pe plajă, fără restricții sau interdicții). Bine, acu’ cică ar fi number 2, după Ibizza.
Dar deh, având și reputația de insulă exotică, mrs. Obama ajunge în cele din urmă într-una bucată avion imens cu însemnele SUA. O fi vreun Airbus a380.. că prea era mare bre. Dar să vezi și să nu crezi: ziariștii și curioșii sunt ținuți la sute de metri departare. Apoi, io una, văzând toată oastea aia de agenți de securitate nu m-aș fi apropiat nici cu invitație. În sfârșit, personalitatea ajunge la hotel. Liberă la mare, la soare. Sau mă rog, atât cat de liber poți fi înconjurat de armată de agenți. Nu zic, or fi ei arătoși si musculoși, dar parcă prea mulți tuh. Însă, ”având în vedere și luând în considerare” faptul că e vorba despre Primadonna de America, nimic nu e prea mult, nu-i așa?
Normal, amu’ Mrs nu putea sta nonstop în hotel , că doar d-aia a venit la mare.Așa că o plecat să viziteze orășelul și la ceva shopping de suveniruri. Vai, și a cumpărat doamna noastră o fustiță, o rochiță la fetiță, și-un sirag de mărgele. Nu dragă, nu de perle. D-alea de sticlă și lemn făcute manual. Dar vai, nu-i așa că nu ghiciți ce gest de imensă amabilitate si generozitate a făcut? Las’ că vă spun io: a pupăcit vânzătoarea. Da! Aplauze, merită! Tulai Doamne ce vânzătoare fericită!! Cred că nu-și va spăla sărmana mult timp bucata de obraz pupăcit. Mai știi? Peste un timp aud că face minuni vindecătore sau aduce noroc de bani și petrol. Atât l-o pupincurit vânzătoarea pe Obama, ca nevastă-sa a considerat că fumeia merită un pupic…de amintire.
Acu’ vine timpul ca Mrs să facă și plajă, că nah, altfel, la ce te mai duci la mare. Și să vezi tu pregăteală exclusivistă ce au pregătit marbelliștii. Deh, ca pentru o vdt. Dar nu-nu, nu-i de ajuns. Primadonna a dat verdictul: vreau plaja asta toată pentru mine, și numai pentru mine; so help me God. Huh, a facut asta special ca să nu-i mai vad eu celulita. Ofofof ce amărâtă sunt. Dar’ las, că poate n-are, și-atunci înseamnă că n-am pierdut nimic. Fie-sa si-o udat oțâră și cu grijă piciorele, da’ cică e rece apa. Da da, e rece, dar mai ales udă dragă.
Io amu’ sper că Mrs. Obama și-a petrecut o vacanță foartesupermegaspecială și că i-a plăcut Marbella și fără sex inconvențional. Dar stii ce mă întreb io? De ce mama naibi atât pupincurism cu americanii ăștia bre? Ce supercalifragilisticexpialidocious fel de ființe sunt? Mama ei de treabă, când o veni vreama aia când vom înțelege că toți, absolut toți suntem egali în fața Domnului, iar în fața oamenilor ierarhia se formeaza pe baza bucăților alora spurcate de hârtii care cică se numesc bani. Mno, Mrs Obama, gândesc io așa cu mintea mea aia bleagă că, dat fiind că ai atâta putere, ar fi bine să introduci matăluță un nou concept de egalitate între oameni, și să dai de mâncare la bieți sărmani care au nevoie. Și crede-mă că-s mulți rau bre!

Mda, începe un nou weekend azi.. Vacanță, mare, munte, etc. Adevărat, poate mai de austeritate așa, dar nah, tot vacanțe se cheamă că sunt. Deși prefer în mod special muntele, cum aici nu am parte de el, presupun că voi avea o nouă întâlnire…conflictivă cu soarele pe plajă. Soare care s-a razbunat pe mine anul ăsta. Crunt .
V-am mai spus ca soarele mă urăște. Iar sentimentul e reciproc atunci când se înfurie și-și trimite soldații de raze să se războiască cu mine în cele mai ascuțite sulițe solare. Mdeci, anul ăsta, am făcut pe viteaza și am plecat să-l infrunt pe terenul său: la plajă. Și atât de vitează m-am facut, încât am plecat la război fără armură. Doar în uniformă: tradiționalul costum de baie. Deh, io aia mare și tare și… albă ca brânza recent făcută, voiam să-i demonstrez dragonului de foc că nu mi-e frică de el. Și nu mi-a fost… timp de 4 ore cât m-am luptat cu el. Totul era în regulă; n-am simțit nicio sulița solară care să atingă pielea mea delicată, nici cea mai mică usturime… până am ajuns acasă.
Așa că, domnul soare s-a arătat a fi un parșiv care a acționat cu delicatețe în aparență, pentru a mă transforma pe mine, viteaza alba, într-un autentic rac fiert pentru urmatoarele două săptămâni după război. Dar gata! M-am călit și m-am pregătit. Sunt gata sa-l înfrunt în războaie săptămânale și să-l infrâng. Da da, să-l înfrâng. Acum eu râd de el, pentru că m-am îmbrăcat în armură cu o ușoară tentă de bronz natural…solar, iar soldații lui cu sulițe ascuțite sunt complet inofensivi.
So, have a nice weekend and… make love, not war

Impresionant și emoționant!!! Nu o spun ca să dea bine , ci pentru ca a fost o cursă emoționantă. E ceva vreme de cand nu am trăit atât de intens emoțiile unui circuit. Hum.. nu prea știu cu ce să încep. După cum știm majoritatea, Hungaroring este circuitul in care startul și primul tur de pistă sunt cei doi factori decisivi în rezultatul final al cursei. Probabil ar fi fost în totalitate la fel și de data asta, dacă un accident nu ar fi obligat Saftey Car să iasă pe pistă. Startul a fost bun. Foarte bun. Cum era de așteptat, Alonso, plecând de pe poziția a treia, dar dintr-o zona favorabilă, a trecut cu ușurință pe locul doi. Când Safey Car a încetinit ritmul, majoritatea piloților au profitat făcând unica oprire la standuri pentru schimabarea pneumaticelor. Doar majoritatea. Pentru că MarkWeber avea cu totul alte planuri… care i-au ieșit de minune.

A venit însă vacanța si pentru F1. Următoarea cursă va avea loc abia peste vreo 3 săptămâni. 28-29 august în Belgia. Mai e drum lung până la sfârșitul sezonului și totodată mult spectacol emoționant de urmărit.

Da! În marele premiu al Germaniei, FERRARI, a demonstrat din nou, daca mai era nevoie, ca va continua sa fie o echipa competitivă, că totul este posibil și că lucrul in și pentru echipa întotdeauna dă rezultate pozitive. După ce în circuitele de la Valencia și Silverstone- Marea Britanie, părea că un ghinion interminabil urmarește pe Fernando și echipa Ferrari, în GP din Germania lucrurile au luat o întorsătură favorabilă. Ferrari îmbunătățește bolidul după fiecare cursă. Și o face din ce în ce mai bine; iar Fernando își demonstrează calitățile de pilot cu tot profesionalismul.Aleargă, riscă frânând mai târziu în curbe, uneori e nevoit să se implice în situații periculoase.Și crede în el și în echipă. A câștigat Marele Premiu al Germaniei demonstrându-și superioritatea în fața unor piloți mai..”vechi”. Nu îl critic pe Massa. E un pilot excelent și sunt ambii în aceeași ”bandă”. Știu că dacă ar fi câștigat cursa ar fi fost un orgoliu personal. Dar să fin realiști: Fernando Alonso a fost mai rapid în majoritatea cursei și, chiar cred că are o șansă de a câștiga campionatul.Iar ferrari știe că e important să continue ca o echipă și că ”războaiele” interne nu aduc nimic bun.Cu acest Mare Premiu al Germaniei , Ferrari și-a demonstrat competitivitatea și sunt convinsă că va reuși să fie din nou ceea ce a fost cândva: cea mai buna echipa de Formula1.

Nu știam dacă să scriu sau nu despre ”mondialul Spaniei”. În cele din urma m-am hotarât să scriu și pentru ca au fost multe persoane din România care m-au întrebat cum s-a trait aici victoria,cum au reacționat spaniolii. Aș putea să scriu detalii tehnice si obiective despre echipă. Dar astea le puteți gasi oriunde. Voi scrie insă despre ceea ce am vazut și simtit eu relationat cu tot acest mondial al Spaniei.Dacă ar fi să rezum totul la un singur cuvant, ar fi : INDESCRIPTIBIL. Dar nu pot rezuma atat de mult. Să fiu sinceră, nu știu cu ce să încep. Scriu din punct de vedere strict personal. Ce am vazut și simțit aici..a fost copleșitor. Și nu vorbesc numai despre momentul de după victorie, caci voi ajunge și acolo; ci despre intreg itinerariul acestui Mondial.
Vedeți voi, e mult mai simplu atunci când nu ești aici printre ei, să privești totul cu obiectivitate; să privești pur și simplu o partidă de fotbal. Iar dacă ar fi fost așa și pentru mine, puțin mi-ar fi pasat cine ar fi caștigat, mai ales ca nu sunt microbistă. Dar, stând între ei, văzând aici tot cea cea am vazut, nu poți rămâne indiferent oricat ai fi de dur. Niciodată nu am vazut atâta unitate între oameni, atâta incredere în jucatori, atât suflet pus de fiecare om în parte și de toți laolaltă. Mass-media, televiziunile, sponsorii, s-au unit toți și au făcut un lucru minunat. Niciun cuvant urât sau descurajator in presă; au facut reclame și publicitate în care au pus atât suflet încât mi se facea pielea de gaaină de câte ori le ascultam. Să fim sinceri, toți am avut momente in care ne-am îndoit că vor ajunge în finală… și îndoieli că vor câștiga. Dar nimeni, in niciun moment nu a arătat asta. Le-au arătat cu toții încredere, încurajare.
Înaintea meciului cu Portugalia, un prieten mi-a spus: ”imi pare rau pentru tine, dar va câștiga Portugalia”. Eu i-am răspuns atât: ”rămâne de vazut”. Deja aveam mare încredere în ei, eram foarte emoționată de ceea ce vedeam în jurul meu, de felul în care fiecare trăia toate astea cu tot sufletul și mi-am spus după meci : Doamne, ar fi minunat să câștige cupa, merită!
De ce cred eu că au meritat? Pentru că i-am vazut vorbind, i-am vazut jucând și mi-am dat seama ca pun suflet în jocul lor, în vorbele lor. Au fost mereu sinceri și deschiși, fără fițe de vedete. Se vedea asta în ochii lor. Niciun moment nu au luat de bun că vor câștiga. Au știut că vor trebui să lupte pentru fiecare victorie. Și au luptat. Pe teren și în inima lor. Faptul că au fost uniți, că s-au înțeles între ei, s-au gasit pe teren, toate astea au dus la victorie. Antrenorul lor, Vicente del Bosque a avut o mare contribuție. Și-a rezervat zambetele pentru marea victorie. Un simplu surâs scurt după semifinală și a revenit la seriozitatea-i proverbială pentru a câștiga ultima și cea mai mare bătălie. Și, după părerea mea,o contribuție importantă a avut-o și Guardiola, antrenorul lui FC Barcelona, și, subiectiv vorbind, cel mai frumos antrenor din lume .El a pregatit mulți din jucatorii de la naționala Spaniei, iar eu am regăsit unitatea și frumusețea fotbalului Brcelonez în jocul naționalei.
Îmi pare rău că nu pot descrie ce au simțit oamenii de-a lungul acestui campionat. Nu se poate decât simți, aici, pe viu. Iar eu am simțit: am suferit cu ei, m-am bucurat, am plâns de emoție sau bucurie.
E inutil să vă mai spun cu câtă bucurie și respect au fost primiți la întoarcerea din Africa de Sud. Peste un milion de persoane s-au strâns din toate colțurile Spaniei, și au plecat spre Madrid să-i primească pe Campioni. O zi intreagă, mulți fără să mănănce și într-o caldură incredibilă, au invadat străzile Madridului așteptându-și idolii. Se vedea atâta fericire în ochii lor! Iar jucatorii nu s-au lăsat mai prejos. Desi foarte obosiți după meci, odată ajunși acasă, au maratonat până la miezul nopții, au vorbit cu lumea, la fel de emoționați de primirea ce li s-a facut, la fel de fara fițe; obosiți dar fericiți.
Da, au meritat să câștige! Nu numai pentru că au jucat frumos și cu fair play, ci și pentru că au adus atâta fericire și bucurie în sufletele oamenilor. Eu nu am vazut niciodată atâta unitate și fericire unanimă la un popor, așa cum am vazut aici.
Am scris puțin comparabil cu ceea ce a fost aici, dar, în fond, totul se rezumă la câteva cuvinte: bucurie, fericire, respect, suflet.
Muy bien echo chicos! Soys los mejores! Soys Campeones del Mundo!!!