Thornofrose

Archive for July, 2009

Am în fața mea acum, articolul scris de Rontziki , căreia i-am promis într-un comment că voi răspunde scriind un articol, mai mult sau mai puțin cu un subiect asemănător. Cum am spus întotdeauna, îmi scriu părerile mele; iar acum încerc să nu mă las influențată nici de comentariile de la articolul ei, nici de subiectivismul meu. Asta înseamnă ca va trebui cumva să generalizez; lucru pe care, legat de subiectul ăsta nu aș vrea să-l fac.

Ah, nu v-am spus care e subiecu` nu-i așa? Eh, v-ați fi dat seama oricum dacă ați fi citit articolul. Și aveți în vedere ˝marea mea modestie˝: articol, nu.. așa orice postuleț…

În fine, să revin la subiect; unul despre care am mai scris eu pe aici de câteva ori, dar mai mult împărțit în doo: bărbați și femei. Rontziki a adus în discuție felul în care emanciparea voită sau inevitabilă a femeii, a dus la .. defeminizarea ei. Repet: încerc să nu fiu subiectivă, dar la fel de greu îmi e să generalizez. Pentru că in afara faptului că sunt deosebiri între bărbați și femei, acestea există și între persoanele de același sex.  Și atunci e foarte greu să generalizezi. E drept, emanciparea femeii, în multe cazuri a dăunat. Nu încep să dau exemple, dar am văzut și vom mai vedea cazuri în care,anumite femei cer sau impun anumite ˝drepturi˝ care fac mai mult rău decât bine. Iar aici, eu cred că ele au înțeles emanciparea, precum au înțeles majoritatea românilor libertatea în ¨89. Dar nu știu dacă e cazul să pun majoritatea femeilor în oala asta. Pe de altă parte, trebuie să înțelegem dorința asta de emancipare, după ce, așa cum spune Rontziki, foarte mult timp, femeia a trebuit să se mulțumească să fie ˝vioara a doua˝ – și e foarte blând spus. Au stat foarte mult timp în umbra bărbatului, conștiente fiind că totuși, rolul principal îl au ele. Niciodată un bărbat nu poate face ceea ce ar putea face o femeie. Și nu mă refer la copii. Ci la capacitatea psihică și spirituală a femeii. Dacă stau să mă gândesc, parcă am văzut cândva chiar și anumite statistici care arătau că un bărbat n-ar putea rezista nici la jumătatea stresului și tensiunii pe care ar suporta-o o femeie. Bun. Ce nu înțeleg eu, sau poate că înțeleg dar nu-mi place să accept, e masculinizarea femeii. De ce se încăpătânează atât să preia gesturile și comportamentul bărbatului. Am înțeles, din punct de vedere intelectual ești la fel de capabilă, uneori poate mai capabilă decât un bărbat. La fel din punct de vedere psihic și sufletesc. Din pct de vedere fizic, teoria nu e aplicabilă decât cu excepții. Atunci, în loc să demonstrezi că ești capabilă, feminină și sensibilă, te apuci și-ți tragi o frizură de mașină 3, bei o bere cu.. fetele, te prefaci că te interesează la culme pe ce loc iese Steaua, deși habar n-ai cum îi cheamă pe jucători, ba chiar mai tregi și câte-o înjurătură obscenă… așa ca să fii mai.. bărbătoasă. Presupun că majoritatea care fac lucruri de genul, vor să demonstreze, de fapt să-și demonstreze egalitatea. O egalitatea care nu există, nu va exista și nici nu trebuie să existe vreodată. Dacă un bărbat și o femeie își propun să realizeze fiecare un același proiect, indiferent de ce natură,și îl va fi dus fiecare la bun sfârșit, sunt convinsă ce procedeul de realizare ar fi fost diferit. Egalitatea și emanciparea sunt lucruri total diferite, dar înțelese foarte prost de câte unii. Poți avea aceleși drepturi, lucru firesc și incontestabil dealtfel, dar nu se poate pune problema de egalitate.

Și, așa cum spune Rontziki, sunt și bărbați care au tendința de a deveni..feminini. Bârfele..cu băieții, sau chiar cu femeile, au devenit chiar mai elaborate decât cele între femei. Ele între timp, fiind ocupate cu administrarea nu știu cărei firme. E doar un exemplu. E un schimb de roluri care nu pare să deranjeze pe nimeni, dar care, va fi foarte important atunci când vor apărea consecințele. Un exemplu concret: nu pot da cifre sau procentaje, dar aici, sunt foarte multe femei, spaniole evident, care petrec foarte mult timp în baruri și restaurante, cu băuturile în fața, în timp ce bărbații lor plimbă și îmbăiază copiii. Ajung acasă frânte de ˝oboseală˝ , iar a doua zi o iau de la cap. Și nu sunt cazuri răzlețe, pentru că am văzut și cunoscut indirect multe familii de genul ăsta.

Știu, am lăsat puțin neterminată ideea cu..˝aceleași drepturi˝, dar voi reveni într-un alt articol. În conluzie: emanciparea femeii nu înseamnă, sau nu ar trebui considerată drept egalitate. Poate că femeia e capabilă să facă multe lucruri pe care le face un bărbat, și invers. Dar întotdeauna felul în care le vor face va fi diferit, gândirea va fi diferită. Și așa trebuie să fie; altfel ar fi haos și se pare că nu mai e așa mult.. până departe..

Nu mai suport căldura asta . Absolut deloc. E  adevarat, n-ar trebui să mă vait atât. De fapt ar trebui să fiu toată ziua la plajă, care e relativ aproape. Însă e o problemă: nu-mi place marea; nu-mi place căldura, nu-mi place soarele. Eu și cu domnu` soare suntem puțin certați. De fapt, cred că e foarte îndrăgostit de mine: cum ma vede, mă și învăluie, ca și cum aș fi singura persoană de pe stradă .

N-am mai intrat pe bloguri. Nici măcar pe al meu. Dar las` că recuperez eu.. Am mai citit și tentativa aia de presă din România și mă întreb: în afară de sex și de personaje porno, nu mai au nimic de scris? Eu știu că uneori căldura.. moleșește neuroni; însă la ei pare să fie lipsă din naștere. Da` mă rog, cine-s io să critic marii jurnaliști?

Eh, cam atât de moment. Nu știu exact de ce am scris, da cred că este de la căldură . Și sper să-mi revin.. pân` la toamnă, cum spunea Escu. O zi faină să aveți și un soare.. suportabil. Că eu nu-l mai suport!

Sunt intrebata de ce nu scriu. De ce așa dintr-o dată m-am.. sucit. Uite că n-am ce. E necesar să scriu.. m-am trezit la ora de.., am mâncat la cutare oră..? Nope, mie nu mi se pare. Aș avea subiecte? Probabil că da. Nu-mi vine însă nimic în minte. Nimic care să merite să fie scris.

Am impresia uneori că am o criză de..identitate. Uite-așa. Te trezești într-o dimineață și totul pare lipsit de sens. Nimic din ce credeai că trebuie făcut.. nu se mai potrivește. Iar.. TREBUIE. Nici nu-ți imaginezi cât urăsc cuvântul ăsta. Tu nu? De ce trebuie? În fine, e prea mult de discutat pe subiectul ăsta și n-am chef..

Aici e cald.. Foarte cald. Majoritatea sunt obișnuiți. Îi văd umblând de colo – colo, precum furnicile pe mușuroi. Alții caută cu disperare locurile răcoroase..

Blogăreala asta, din câte văd..se transformă tot mai mult în competiție. Probabil așa trebuie să fie, dar felul în care e înțelesă e.. enervant. Se bârfesc și se critică unii pe alții. Care e mai mare și mai tare.. Off săraci.. Arată ca luptele pentru o bucată de pământ, de pe timpul lui Pazvante Chiorul..

Eh, cam asta e.. Ne citim când… ne citim!

Acu` nu vă imaginați repede un cearșaf alb cu doo găuri mari pe post de ochi. Fantome e un cuvânt poate prea.. neindicat. Să le spunem spirite. Mă întreb dacă în anumite ocazii sau situații, ați simțit lângă voi prezența unei alte persoane..pe care nu o puteați vedea ca și prezență fizică. E posibil ca atunci când ai o legatură foarte strânsă cu o anumită persoană de-a lungul vieții, iar la un timp după ce persoana respectivă nu mai e printre noi și tu ajungi din nou în locuri în care ați fost împreună, să-i simți într-un fel prezența spiritului lângă tine?

O persoană cu care eu am avut o relație foarte apropiată, e bunica mea. Ea s-a ocupat de creșterea și educația mea timp de 16 ani. Consider că am avut o relație specială, pentru că orice s-ar fi întâmplat, nu ne separam una de cealaltă. Nu suportam momentele când trebuia să plece în anumite locuri pentru chiar și pentru o săptămână. Mă cunoștea perfect. Știa exact ce și când îmi doream, ce și cum simțeam, îmi simțea sufletul de un mod incredibil. Când e a murit, am crezut că și viața mea se va termina. Pur și simplu a fost primul gând care mi-a venit în minte când mi s-a spus că a decedat. Tocmai ieșisem de la orele de curs din liceu și mă îndreptam spre localitatea unde era, știind că e bolnavă. Fratele meu a venit și m-a anunțat, spunându-mi că e mai bine să merg acasă și să aștept că o vor aduce în după amiaza aceleiași zile. În orele acelea am fost distrusă complet. Ce m-a frapat foarte tare însă, a fost faptul că din momentul în care au adus-o acasă și am vazut-o, am simțit o liniște și o putere incredibile. Am avut puterea să stau lângă ea și să o privesc două zile. Nici măcar nu puteam plânge prea mult. Nu știu cum, dar toată disperarea mea se evaporase. Rămăsese durerea inevitabilă în astfel de cazuri, dar notam totuși o putere de a privi totul cu calm și resemnare. N-am avut însă puterea să merg la cimitir. Pur și simplu nu puteam, nu vroiam..n-am fost. De multe ori m-am urât că n-am fost, dar la un momentdat am realizat că a fost mai bine așa. E ca și cum ea nu ar fi plecat de tot. Eu n-am văzut-o plecând! De atunci urăsc garoafele și claxonatul lung al mașinilor..

Curios e faptul, ca la vreun an după ce a murit, iar de atunci de fiecare dată când ajung acolo unde a locuit, unde și eu am locuit.. sunt anumite părți al casei și locuri din curte unde îi simt prezența. Ca și cum m-ar privi; ca și cum ar fi în spatele meu. Să fie numai un soi de autosugestie?

Am văzut azi pe blogul Copilei un filmuleț despre realizările României de-a lungul timpului, care pe mine una m-a impresionat. Acum mă întreb: de ce? De ce uităm așa ușor că și România a făcut lucruri memorabile? Poporul român a rămas în istorie prin multe invenții și lucruri deosebite pe care le-a înfăptuit. Oare asta să fie problema? Că.. a făcut? Că e foarte mult timp decând România nu s-a mai evidențiat prin nimic?

Sunt de acord, situația României în prezent nu e tocmai roz. Dar cine e de vină? Au venit alții să ne administreze? Ne pune cineva s-o murdărim și s-o poluăm cu straturi de gunoaie? Daaa, e atât de simplu să ne văităm și să învinovățim pe alții.. Asta e o mare problemă a românilor care dăunează foarte tare imaginii României în lume. Adică, eu nu sunt în România. Bun. Aici, după cum știți sunt foarte mulți români. Eh, știți voi ce răspund românii noștrii în momentul în care sunt întrebați de țara lor natală?

Păi vă spun eu: încep prin a înjura politichia și conducerea țării de un mod pe care n-am de gând să-l reproduc. Apoi încep să bârfească și să denigreze oameni și locuri. De parcă nu tot de acolo ar fi plecat. Da` na, acu` sunt mari străinezi și ei. N-ar fi oare mai frumos, ca atunci când străinii te întreabă de țara ta, să începi a le aminti contribuția României în lume? N-ar fi mai frumos, ca în momentul în care consideri că ai o mentalitate nouă și sănătoasă și ai posibilitați financiare, să te întorci în țara ta și să creezi ceva? Și nu vorbesc să te duci ca mare baștan și să începi să exploatezi oamenii. Ci să te duci cu gândul de a ajuta oamenii, de a schimba ceva în bine. Acum vreo două zile, îmi spunea cineva că nimeni nu ajută și nu face nimic doar din bun simț și dorința de a ajuta. Fiecare vrea ceva în schimb. Și vă spun sincer, m-a îngrozit să mă gândesc la asta. Nu stau să detaliez, dar tot ce implică gândul ăsta mă ororizează.

Eu știu, am văzut, am observat: mentalitatea românilor în ultima vreme e îngrozitoare. Dar am impresia că renunțăm prea ușor. Știu, iar o să-mi spuneți cu o floare nu se face prmăvară. Dar eu cred că sunt mai multe flori. Au însă dorința și puterea de a încerca să schimbe ceva?

După cum știți majoritatea, de curând s-a deschis site-ul De Dragoste care-și propune să ne ofere lucruri de suflet. Veți găsi acolo superbe poezii de iubire, mesaje de dragoste, melodii pentru sufletul vostru și, nu în ultimul rând un horoscop care vă garantez că e compatibil într-o proporție destul de mare cu personalitatea generala a zodiei voastre.

Mai nou, admin-ul siteului, respectiv Dl Escu , lansează o provocare sufletelor, printr-un concurs . Dacă ați trăit o poveste de dragoste și vreți s-o împărtășiți, sau v-ați dori să trăiți o poveste de dragoste și v-ar place să o descrieți, sau pur și simplu visați la o poveste de dragoste, sunteți așteptați să vă înregistrați pe site și să vă publicați povestea. Efortul vostru creativ nu va fi în zadar, pentru că cea mai frumoasă poveste va fi premiată. Câștigătorul va primi un domeniu, un an de hosting gratuit și o temă unică. Eu aș spune că merită efortul, pentru că, în afara premiului vă puneți la încercarea capacitatea de a simții și creea ceva frumos. Spor la.. dragoste!

Stories by Thornofrose a părăsit domeniul blogspot și s-a mutat în casă nouă. În câteva zile, voi începe acolo, publicarea primelor capitole dintr-o primă tentativă de carte de ficțiune. Trebuie să-mi chinui și io talentul undeva, nu?

Toată lumea așteaptă cu nerăbdare concedeiul și vacanța în această perioadă. Fiecare încearcă să găsesască o modalitate plăcută, dar în același timp rentabilă de a se relaxa și a se pregăti pentru un nou an de muncă. Nu știu ce oferte pun la dispoziție agentiile de călătorii din România, dar în Spania, datorită recesiunii, se fac reduceri importante. Și nu oriunde, ci în insulele Canare și Baleare. Se pare că majoritatea turiștilor care aleg să-și petreacă vacanțele în aceste zone, sunt români. Și e de înțeles; condițiile sunt net superioare din toate punctele de vedere celor de pe litoralul românesc și, se pare că prețurile sunt mai mici.

În Tenerife, la un hotel de trei stele, se poate plăti între 22 și 35 de euro pe noapte, iar la unul de patru stele, între 30 și 60 de euro. De asemenea au pachete cu oferte, în care prețul biletului de avion nu depășește 100 de euro cu toate taxele incluse, iar copiii beneficiază de transport, cazare și masă gratuite.

În același timp însă, litoralul românesc se  ține de preț: în Mamaia, o noapte la un hotel de trei stele costa cca 46 de euro; iar în Jupiter, tot la un hotel de trei stele, plătești aprox. 42 de euro pentru o noapte.  Și nu cred că se poate compara cu Ibiza sau Tenerife.

Dacă nu aveți încă planurile făcute pentru această vara, un sejur cu prețuri reduse în Insule, mi se pare o alegere perfectă.

sursa